15 februarie 2023

Dacă vrei să discutăm despre probleme educaționale și cum se poate trece mai ușor peste ele sau cum se pot evita, completează formularul și hai să stăm de vorbă.    

Înjurături, cuvinte urâte, gesturi și semne vulgare, versuri care conțin conotații sexuale, cuvinte pe care nu le înțeleg, iată doar câteva dintre posibilele întrebări ce țin de curiozitatea fiecăruia. Drept urmare, dacă te trezești că ești întrebat ceva de genul ăsta, nu te panica. E primul și cel mai important sfat.

 

Nu te sui pe pereți, nu e sfârșitul lumii, nu înseamnă că automat copilul va folosi cuvântul sau gestul și că prin explicația ta nu vei face altceva decât să-l încurajezi în direcția asta. O reacție potrivită e să întrebi de unde a aflat de cuvânt/gest/vers, să afli ce crede el că înseamnă și abia apoi să-i explici. Fii deschis și ai grijă ca explicațiile tale să fie pe înțelesul lui!

5. Discuția despre curiozități

Indiferent că vorbim despre o simplă ceartă între prieteni, găsirea unui portofel pe stradă sau intenția de a plasa în adopție un câine sau o pisică (de câte ori te-ai trezit la ușă cu cel mic însoțit de un animal sau de câte ori ai primit un mesaj cu o poză cu un animal 'drăguț'?), copilul vine la tine pentru că are nevoie de un sfat, de o opinie, de o soluție, de o judecată sau de un alt punct de vedere. Chiar dacă poate pică într-un moment nepotrivit, află despre ce e vorba și ulterior rezolvă problema, sau ajută la rezolvarea ei.

 

Dacă, de exemplu, fiica ta vrea să-ți arate rochii de bal în timp ce tu gătești, dacă n-ai cum să le faci pe ambele, reprogramează sesiunea de rochii până după ce termini de gătit. Nu spune 'alege singură și eu îți dau banii'. Dacă voia să aleagă singură nu mai venea să-ți ceară ajutorul. Tocmai de aceea, e important să știe că ești acolo atunci când are nevoie de tine! În plus, dacă se întâmplă ca discuția să abordeze un subiect serios, mai incomod pentru tine, revezi punctele de mai sus și fă-ți curaj. De asemenea, dacă discuția este despre o problemă, o încurcătură sau o pățanie, nu te enerva și nu începe să tuni și să fulgeri. Fii mulțumit pentru că ai aflat de problemă și concentrează-te pe rezolvarea sa.

 

Discută liber despre situație și explică-i tânărului cum s-a ajuns aici, cum putea fi evitată problema, dar și cum ar trebui să procedeze pe viitor. O conversație pe un ton relaxat încurajează comunicarea, în timp ce un scandal ridică ziduri înalte. În plus, e important pentru copil să înțeleagă că în orice bucluc ar intra poate veni oricând să discute cu tine. Pentru că, până la urmă, la asta se reduce totul, nu? La încrederea în părintele său!

4. Discuția despre ajutor 

Mai în glumă mai în serios, discuția aceasta s-ar putea să nu-ți cauzeze multe probleme, decât în cazul în care dorești să-ți ghidezi copilul pe un drum care nu-l atrage. De exemplu, dacă ești doctor și îți împingi copilul către aceeași meserie, pe care el nu se vede practicând-o, atunci, cu siguranță vor ieși scântei.

 

E important ca în timpul conversației să stabiliți de comun acord reguli de care să țineți cont, să vedeți ce preferințe există și, nu în ultimul rând, să fiți realiști. Un exemplu potrivit ar putea fi cazul în care copilul a terminat liceul la profil uman și tu vrei neapărat ca el să meargă la o facultate bazată pe matematică sau studii economice. Oricât de mult ți-ar plăcea, nu e ceea ce i se potrivește. Cel mai bine, află punctul său de vedere, viziunea asupra viitorului și construiește pe lucrurile pe care le cunoști. Ia-o pas cu pas și vezi unde ajungi. 

3. Discuția despre alegerea unei cariere 

Regina discuțiilor înspăimântătoare, discuția discuțiilor sau cum i se mai spune prin unele cercuri de whatsapp: DISCUȚIA ACEEA. Nu pot explica suficient de mult cât de importantă e discuția aceasta pentru un copil. Indiferent de vârsta la care se întâmplă discuția, copilul trebuie să fie lămurit conform vârstei și puterii de înțelegere. Informațiile trebuie să fie corecte, raportate la copil și la nivelul său de maturitate.

 

O greșeală este să spui 'ești prea mic, vorbim mai încolo' sau 'lasă că-ți explic eu când te faci mai mare'. Răspunsurile acestea nu fac decât să crească interesul pentru subiect fără să lămurească necunoscutele. Gândește-te că în zilele noastre un copil are acces la foarte multe informații, din toate părțile.

 

O singură căutare pe telefon, tabletă sau calculator poate rezulta (dacă nu sunt active filtrele parentale) în descoperirea site-urilor porno. Și o să fii foarte surprins...dar aproape toți tinerii cu vârsta între 10-12 ani au avut șansa să urmărească deja scene porno. Unii au fost expuși la școală de colegi ' mai experimentați' care, pentru a se da mari sau din pură curiozitate, le-au accesat, alții au surprins imagini sau reclame, alții au auzit discuții despre sex purtate de prieteni sau colegi. Indiferent din ce direcție a venit vorba despre sex, tema aceasta e prezentă și e important să conștientizăm acest lucru cât mai repede. Un copil informat, care știe despre ce e vorba, dar și cum funcționează corpul său e un copil care are șanse mai mici să-și înceapă viața sexuală devreme.

 

Un exemplu pertinent în această direcție este Danemarca, unde școala a implementat un sistem bine pus la punct în care se discută deschis despre sex încă de la 6 ani. Bineînțeles, informațiile sunt ajustate conform vârstei și puterii de înțelegere, însă discuția despre sex nu include doar conversații despre actul în sine, dar și informații importante despre dezvoltarea corpului, pubertate, relații, respect și limite.

 

Astfel, vârsta medie de începere a vieții sexuale este de 16 ani, medie care s-a păstrat de 50 de ani încoace. În ceea ce ne privește pe noi, având în vedere misterul care umbrește discuția despre sex și, în principiu, tot ce ține de viața sexuală, cel puțin 25 % dintre tineri își încep viața sexuală înainte de 13 ani. În plus. într-un studiu din 2013 realizat pentru anul 2009, în Danemarca se înregistrau 3752 de sarcini în rândul adolescentelor, în timp ce România înregistra 38030 de sarcini. Poți citi mai multe aici


Ca să încheiem acest subiect într-o notă pozitivă, educația sexuală nu ar trebui să fie un subiect rușinos care să te sperie și să te deranjeze, ci o oportunitate de a fi primul care să prezinte situația. Copilul e atent nu doar la ce-i spui, dar și la cum îi spui. Astfel, încearcă să fii relaxat, găsește informații corecte și ai răbdare. Cum e vorba aia...'Cu răbdarea treci discuția despre sex...'. 

2. Discuția despre sex 

S-ar putea să vrei tu să discuți despre subiect, sau s-ar putea să vină copilul să-ți pună întrebări. Indiferent de situație, gândește-te că rolul tău e să informezi corect. Copilul poate să te întrebe despre droguri pentru că a văzut scene în filme, pentru că a auzit despre ele în versurile melodiilor sau poate pentru că a auzit discuții la școală. O reacție nedorită e să pui întrebările 'De ce întrebi? Vrei să te apuci? Ai luat ceva?' care n-ar face decât să creeze o distanță între tine și tânăr și să-l facă să se gândească de două ori înainte să mai vină să te întrebe ceva.

 

E important să înțelegi de ce porți discuția: pentru a preveni, pentru a lămuri curiozități, pentru a opri un comportament sau pentru a informa. Lasă prejudecățile la o parte și expune doar date corecte, reale, susținute de dovezi punând accent pe dezavantajele teribile ale consumului de droguri. Un copil informat e un copil pe jumătate protejat.

1. Discuția despre droguri 


Dimineață. Liniște. Îți savurezi cafeaua dezmorțindu-te și pregătindu-te de o nouă zi la muncă. Te gândești la actele pe care trebuie să le pregătești, la întâlnirile de după-amiază sau îți repeți în gând strategia de la prezentare. Copilul tău minunat de șase ani intră în bucătărie și pe cel mai inocent ton te întreabă: 
- Mami, ce-i aia spermă?  


În secunda doi realizezi că întâlnirile, prezentarea și documentele sunt floare la ureche, greul abia acum începe! Dezvolți instantaneu o mutră surprinsă, aproape pufnești cafeaua pe nas și ochii-ți ies din cap ca la melc. Te uiți la copil, care e foarte liniștit și zâmbitor, așteptând un răspuns. Ce e și mai frustrant e că dacă nu primește răspuns o s-o țină așa toată ziua până când îl lămurești. Așa că ai două variante: îi explici cuvântul și scapi sau amâni pe mai târziu, eventual după ce te întorci de la muncă și ți-ai întrebat toți colegii ce ai putea spune, eventual ai organizat o mini-ședință pe tema asta.

 

Dacă zâmbești până aici, e bine, înseamnă că te-am nimerit! Dacă ești părinte, cel mai probabil ai trecut printr-o experiență de genul ăsta și ai simțit ghemul de ace din stomac. Dacă nu ești părinte, cu siguranță ai impresia că atunci când vei fi părinte "ție nu ți se poate întâmpla". Hehehe....mai vedem! 

 

Că tot veni vorba despre viața de părinte, hai să vedem câteva dintre cele mai importante discuții pe care le vei purta, discuții de altfel inevitabile prin care vei trece de bunăvoie sau silit de circumstanțe: 

5 discuții importante pentru părinți 

CONTACTEAZĂ-MĂ > 

Consultant educațional

  Stanciu Adriana-Maria P.F.A.